A avea sau a fi?, EPUB eBook

A avea sau a fi? EPUB

Part of the Psihologie series

EPUB

  • Information

Description

Intr-o lume care nu mai crede nici in fericirea prin consum si nici in binefacerile concurentei egoiste si ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o noua ordine psihologica si socioeconomica. Fromm urmareste istoria si efectele a doua moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere si agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, daruire si spontaneitate.
Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socioeconomic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos" şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante.
Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.

Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea", probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nuţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie.
E. Fromm

Information

  • Format:EPUB
  • Pages:248 pages
  • Publisher:PublishDrive
  • Publication Date:
  • ISBN:9789737079534
Save 20%

£5.68

£4.54

Information

  • Format:EPUB
  • Pages:248 pages
  • Publisher:PublishDrive
  • Publication Date:
  • ISBN:9789737079534