Filosofia in Roma veche EPUB

Cand romanii au adoptat genurile si tehnicile artistice grecesti, nu si-au imitat in mod servil modelele, ci au creat opere de literatura si arta vibrante si originale. Acelasi lucru este valabil si pentru filosofie, in pofida faptului ca bogata traditie filosofica romana este inca prea des tratata ca o simpla nota de subsol pentru istoria filozofiei grecesti. Acest volum isi propune sa reafirme semnificatia filozofiei romane si sa exploreze „romanitatea" scrierilor si practicilor filosofice din lumea romana, straduindu-se sa arate ca romanii, in adaptarea lor creatoare a modurilor de gandire grecesti, au dezvoltat forme sofisticate de discurs filosofic, conturate de propria lor istorie si institutii, concepte si valori - si nu in ultimul rand - de limba latina.

Despre filosofie în Roma veche, nu doar la noi, s-a scris mai puţin, în comparaţie cu interesul arătat altora din Antichitate sau din Orient. Aceasta, poate, mai cu seamă din cauza „vecinătăţii” greceşti care, de altfel, îi va fi fost model, de unde prejudecata că filosofia romană este doar o replică.

Ce-i drept, ca „fenomen originar”, filosofia greacă, deopotrivă prin limbaj şi prin reconstrucţii, a modelat-o pe aceea romană. Nici nu se putea astfel. Istoria greacă, atâta de bogată şi valoric exemplară prin înfăptuirile ei în ordine filosofică, nu se putea ignora. „Experienţa” greacă, de întemeiere, urma să fie preluată şi amplificată. Dacă romanii ar fi ignorat-o, repetând ceea ce istoriceşte se impusese paradigmatic, nu aveau decât a pierde şi ei şi Grecia, la urma urmelor, marea cultură greacă nerodind în altele. Așadar, romanii, de la Cicero, la Lucretius, la Seneca, la Marcus Aurelius, dintre cei mai proeminenţi, în ordinea filosofiei s-au format la şcoala greacă, fără a rămâne, totuşi la ea.

Mai întâi, filosofia pentru a fi romană avea nevoie de un limbaj potrivit limbii latine. Cicero, îndeosebi, avea să facă trecerea de la limbajul specializat al filosofiei în orizont grecesc, la acela latin. În timp, s-a făcut trecerea la limbajul primilor scriitori creştini de limbă latină, la acela al scolasticii şi la acela al primilor moderni. Bacon şi Descartes, primul în Anglia, al doilea în Franţa. La noi, Dimitrie Cantemir şi Samoil Micu au făcut trecerea de la latina filosofică medievală, la limbajele „naţionale”. Așadar, romanii nu au fost doar mimetici, ei impunând un limbaj care avea să facă istorie. Mai mult, filosofia romană este atât o continuare a filozofiei grecești, cât și un mod de gândire substanțial diferit.

Toate acestea sunt amplu dezvoltate în Filosofia în Roma veche pe care Editura Paideia o oferă tuturor acelora interesaţi de filosofie şi nu numai, cartea având capitole consacrate şi filosofiei istoricilor, filosofiei limbajului, filosofiei artei, retoricii. Pentru istoria mentalităţii, capitolul Filosofia erudiţilor (cu Plinius cel Bătrân, cu Aullus Gelius, cu Macrebius) este nemuritor. Totodată, în partea de încheiere, de la ultimii „antici” la primii „medievali”, se face trecerea firească de la filosofia veche la noua filosofie, proprie creştinismului.

Atât în formă, cât și în conținut, această carte este o creație editorială de seamă realizată de cunoscutul academician Gheorghe Vlăduțescu, specializat în filosofia din Roma Antică.

 

„Fără îndoială că, în filosofie, romanii nu reconstruiau asemenea grecilor, dar, erau totuşi, o alternativă la aceştia. Urmându-i, punându-se sub semnul lor, ei n-o făceau decât pentru a învăţa să zboare singuri. Supunerea, deci, ca un fel de viclenie a raţiunii, era prima mişcare, necesară pentru emancipare.” (Gheorghe Vlăduțescu)