Pisica lui Dalai Lama, EPUB eBook

Pisica lui Dalai Lama EPUB

Part of the Fiction series

EPUB

  • Information

Description

Seninatatea si intelepciunea lui Dalai Lama, asa cum au fost ele vazute de catre cel mai intim oaspete al sau


– O, ce adorabilă!


Coborî repede pentru a mă măngăia pe ceafă, lucru pentru care am mulțumit cu un căscat larg și întinderea fremătătoare a labelor din față.


– Nu știam că aveți o pisică! exclamă ea.


Sunt mereu surprinsă de căți oameni fac observația asta. De ce Sfinția Sa nu ar avea o pisică?


– Dacă ar putea să vorbească, continuă actrița, sunt sigură că ar avea să ne împărtășească ceva înțelepciune.


Și așa sămănța a fost plantată.


Am început să mă găndesc din ce în ce mai mult că poate venise timpul să scriu și eu o carte a mea – o carte care să transmită ceva înțelepciune dobăndită în timp ce stăteam nu la picioarele lui Dalai Lama, ci chiar mai aproape, în poala sa. O carte care să spună propria mea poveste – nu atăt una a evoluției de la sărăcie la bogăție, ci a saltului de la gunoi direct în templu. Cum am fost salvată de la o soartă prea aspră pentru a fi amintită, ca să devin tovarășa constantă a unui bărbat care nu numai că este unul din cei mai mari lideri spirituali din lume și laureat al Premiului Nobel, ci și un expert în mănuirea instrumentelor de deschidere a conservelor.


Înfometată și demnă de milă, o pisicuță murdară este salvată din cartierele sărăcăcioase din New Delhi și are șansa unei vieți pe care nu și-o imaginase vreodată. Într-un sanctuar frumos care dă spre munții Himalaya acoperiți de zăpadă, ea își începe noua existență ca pisică a lui Dalai Lama.


Iubitoare, sarcastică și înțeleaptă, această pisică cu nenumărate nume deschide o fereastră spre sanctuarul interior al vieții din Dharamsala. Ca un mic spion care observă fluxul constant de întălniri private dintre Sfinția Sa și diverse persoane, de la celebrități hollywoodiene la filantropi și autori motivaționali, pisica lui Dalai Lama ne oferă o perspectivă asupra modului în care putem găsi fericire și sens într-o lume ocupată și materialistă. Povestea ei va aduce un zămbet pe chipul oricui a fost binecuvăntat cu torsul mărinimos și lăbuțele fremătătoare ale unei pisici.

Information

  • Format:EPUB
  • Pages:162 pages
  • Publisher:PublishDrive
  • Publication Date:
  • ISBN:9786068758251
Save 20%

£4.28

£3.42

Information

  • Format:EPUB
  • Pages:162 pages
  • Publisher:PublishDrive
  • Publication Date:
  • ISBN:9786068758251