Filosofia ca stiinta riguroasa EPUB

«Filosofia ca stiinta riguroasa» inseamna delimitare prin «reductie» a ceea ce este «Wissen» (cunoasterea ca valoare) in orice forma a rationalitatii (si a stiintificitatii), dar nu printr-o „metoda rationala" de deducere a principiilor, ci prin descoperirea acestora prin „geniul" cercetatorului in insasi structura si organizarea stiintei. «Nu trebuie sa transmitem generatiilor viitoare - sublinia Husserl - dificultatile acumulate de noi si devenite in cele din urma obisnuinta de nedesradacinat. Nevoia aici provine de la stiinta, dar numai stiinta poate depasi cu totul nevoia care provine chiar de la ea... Conceptiile despre lume pot intra in disputa, stiinta insa, nu. Doar ea poate decide, iar decizia ei poarta pecetea vesniciei».

(Alexandru Boboc)

Inițiator al fenomenologiei ca orientare filosofică, Edmund Husserl (1859-1938) este autorul unor lucrări de referință în creația teoretico-filosofică, prezente în participarea de fond la înnoirile din logică, metodologie, teoria cunoașterii, din filosofie și științele umane în genere. Prin opera sa, a cărei derulare în formula HUSSERLIANĂ a luat proporțiile unui mamut editorial, Husserl este astăzi mai mult decât inițiatoare al unei noi direcții de cugetare, reprezintă un adevărat fenomen cultural. În acest sens, formulăm ideea unei unități sui generis între Husserl – întemeietor al fenomenologiei (ca metodă de lucru și filosofie) și „fenomenul-Husserl”, între opera sa și proiecția ei ca program și stil de gândire, cu acțiune de durată în istoria logicii și a filosofiei.

Husserl a propus mai întâi, o metodă de lucru (metoda fenomenologică) operațională în procesul asimilării teoretice a problemelor logicii, metodologiei și filosofiei științei, filosofiei culturii ș.a.; axată pe conceperea conștiinței sub dimensiunea intenționalității (orientare, deschidere spre ceva) și pe „reducția fenomenologică”, această metodă s-a dovedit funcțională în multiple planuri ale explicării creației (științifice, artistice, teoretico-filosofice), întrucât pune în lumină căile pe care se poate ajunge nu la ceea ce este aceasta, ci la valoarea lor. S-a remarcat, în acest sens, comunitatea acestei filosofii de lucru” cu cele mai noi tendințe din creație în literatură (romanul proustian) și artă (prin căutarea a ceea ce este nemijlocit), prin refuzul naturalismului și istorismului.