Misterul din Wolfhunter River, EPUB eBook

Misterul din Wolfhunter River EPUB

EPUB

  • Information

Description

Bestseller Wall Street Journal, USA Today si Amazon Charts.


Nu poate ignora un strigăt de ajutor. Dar în orășelul acesta îndepărtat, sezonul de vânătoare a fost declarat deschis.


Gwen Proctor a reușit să scape într-un final de soțul ei, criminalul în serie, și să își salveze restul familiei. Însă, oricât ar încerca, nu poate să lase în urmă notorietatea lui și ororile săvârșite. Nici pe acei justițiari care bântuie pe internet, însetați de a răzbuna crimele și a face dreptate. Pentru Gwen, să se ascundă în continuare nu mai este o opțiune. Nu când singurul său scop este de a le oferi o viață normală copiilor ei.


Acum, o femeie amenințată i-a cerut ajutorul. Marlene Crockett, din îndepărtatul orășel Wolfhunter, este speriată pentru ce ar putea păți ea sau fiica sa. Când Gwen ajunge în mijlocul acelei mici și izolate comunități rurale, Marlene este deja moartă și propria ei fiică acuzată de crimă. Dar nu aceasta este persoana de care se temea Marlene. Iar Gwen nu are de gând să plece până ce nu va găsi adevăratul făptaș.


Însă ar putea fi prea târziu. O capcană a fost deja pregătită. Și amenință să îi sfărâme pe toți cei care înseamnă ceva pentru Gwen.
Urmăritorii ei se apropie. Iar într-un oraș atât de întunecat ca Wolfhunter, le este mult prea ușor să se ascundă…

Information

  • Format:EPUB
  • Pages:400 pages
  • Publisher:Herg Benet
  • Publication Date:
  • ISBN:9786067632958
Save 19%

£4.27

£3.42

Information

  • Format:EPUB
  • Pages:400 pages
  • Publisher:Herg Benet
  • Publication Date:
  • ISBN:9786067632958